Liviu Andreescu

Liviu Andreescu este conferenţiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, unde predă politici publice. Înainte, Liviu a predat Studii Americane la Universitatea Spiru Haret timp de aproape 15 ani. El deține un doctorat în Științe Politice (obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București) și a absolvit un masterat în Studii Americane (la Universitatea din București).

În ultimii 6 ani Liviu a colaborat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în calitate de expert în învățământ superior și politicile de cercetare. În 2005-2006, a fost bursier Fulbright la Universitatea Baylor (Waco, TX), unde a studiat tema libertății academice în universitățile afiliate religios.

Liviu a publicat pe tema relațiilor dintre stat și biserică, a politicilor din învățământul superior și din cercetare, adesea la intersecția acestor arii tematice. Printre altele, el este co-autorul și autorul unor cărți și articole despre educația religioasă, construirea de lăcașuri de cult ortodoxe, politicile din învățământul superior și teologia academică. El este, de asemenea, co-autorul mai multor articole despre cele două decizii Lautsi ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Activitatea sa de cercetare legată de politicile din învățământul superior și din cercetare se concentrează pe o paletă largă de probleme, de la diferențiere și autonomie universitară la asigurarea calității și fuziunile organizaționale. Liviu a fost implicat în mai multe proiecte de cercetare în domeniu, unde a participat la dezvoltarea unor instrumente pentru consultarea la scară largă a experților (ex. consultări Delphi on-line în timp real) și a lucrat ca facilitator în cadrul unor exerciții de imaginare a viitorului și planificare strategică (ex. dezvoltarea strategiei naționale a României pentru cercetare, dezvoltare și inovare pentru perioada 2014-2020).

Liviu Andreescu este autorul a două cărți despre libertatea academică și autonomia universitară, precum și al unui volum despre poezia modernă americană și britanică.